Cautare

    WEBMAIL    |    Intranet    |    Site Map

 

 

Cursuri de inițiere în științe spațiale pentru profesorii din învățământul primar și preșcolar, Mărișel, august 2021

21 Iulie 2021

Biroul European de Resurse pentru Educaţie Spaţială – România (ESERO România) organizează în perioada 9-13 august 2021 cursuri de inițiere în ştiinţe spaţiale, adresate cadrelor didactice din învăţământul primar, care se vor desfăşura la pensiunea “Popasul Iancului”, Mărișel, județul Cluj. Termenul limită pentru înscrieri este 1 august 2021.

Cursurile au scopul de a le oferi participanţilor cunoştinţele necesare pentru a atrage elevii din învăţământul primar către materiile STEM (știinţă, tehnologie, inginerie, matematică) prin intermediul fascinaţiei prezentate de spaţiul cosmic. Vor fi abordate subiecte care ţin de explorarea spaţiului cosmic, cum ar fi misiuni spaţiale, aterizarea pe o cometă, viaţa în spaţiu sau cum devii astronaut.

Cursurile se adresează învățătorilor şi institutorilor din învăţământul primar din România, iar în acest an pentru fiecare curs sunt oferite câte două burse de studiu (care includ cazare și pensiune completă pe durata cursului).

Locurile sunt limitate la 20 pentru fiecare curs, din care 18 nu sunt finanțate, iar două sunt finanțate prin burse.

Informații suplimentare sunt disponibile aici.

Credit imagine: ESERO Romania