Cautare

    WEBMAIL    |    Intranet    |    Site Map

 

 

Lansează-ți experimentul în stratosferă

02 Octombrie 2013

Agenția Spațială Europeană (ESA) oferă studenților din statele membre ESA și statele cooperante oportunitatea să își lanseze experimente în stratosferă sau chiar și mai departe. Până la 10 echipe vor fi selectate pentru a-și lansa aceste experimente fie cu ajutorul unui balon în toamna anului 2014, sau a unei rachete în primăvara anului 2015. Experimentele vor fi efectuate pe rachete de sondare și baloane stratosferice lansate de la Centrul Spatial Esrange, din nordul Suediei.

Programul REXUS / BEXUS (Experimente pentru studenți pe rachetă/balon) a fost demarat în urmă cu șase ani de către Centrul Aerospațial German, DLR și Consiliul Spațial Național din Suedia (SNSB), care a colaborat cu ESA pentru implementare. Programul oferă posibilitatea lansării a două rachete și a două balone în fiecare an pentru experimente studențești.

Fiecare rachetă transportă o sarcină utilă totală de aproximativ 40 kg și ajunge la o altitudine cuprinsă între 75 și 90 km. Zborurile sunt scurte, oferind aproximativ 5 minute pentru experimente, cu posibilitatea de a avea aproximativ două minute de condiții de gravitație redusă. Baloanele nu ajung la aceeași altitudine, culminând la aproximativ 25 sau 30 de km, dar stau în stratosferă între 2-5 ore. Ele pot transporta fiecare între 40 și 100 de kg sarcină utilă în total.

Echipele de studenți care doresc să participe trebuie să completeze formularele privind propunerile lor de experimente până la data de 21 octombrie 2013 pe portalul proiectului ESA.

Notă: condițiile pentru a aplica și criteriile de eligibilitate pot fi găsite aici.

Pentru mai multe detalii, vă rugăm să vizitați site-ul ESA.

Credit imagine: ESA / J Makinen