Tipărire 

Apel de propuneri pentru găzduirea unui simpozion despre activități educaționale spațiale

29 Aprilie 2020

Instituțiile de învățământ superior pot depune o propunere în cadrul apelului pentru găzduirea celui de-al patrulea Simpozion privind Activitățile Educaționale din Domeniul Spațiului (4th Symposium on Space Educational Activities) anunțat de Biroul pentru educație al ESA. Propunerile ar trebui trimise până la 1 mai 2020.

Biroul pentru educație al ESA este în căutarea unei instituții de învățământ superior care dorește să găzduiască acest simpozion, care ar urma să se desfășoare în primăvara anului 2021. Se estimează că simpozionul va atrage, ca și în anii precedenți, aproximativ 200 de studenți, educatori și profesori din toată Europa.

Dincolo de atmosfera tradițională a cursurilor, evenimentul presupune organizarea unor activități practice și prezentarea oportunităților și colaborărilor ce există în Europa, cu scopul de a informa și a promova cercetarea și carierele în domeniul științei și tehnologiilor spațiale.

Simpozionul își propune să adune laolaltă furnizorii de astfel de activități, alături de foști, actuali și viitori participanți și să ofere cadrul unui forum de discuții despre starea actuală și viitorul activităților educaționale din domeniul spațiului în Europa.

Mai multe informații despre procesul de solicitare pot fi găsite la acest link.

Credit imagine: Leicester University