Cautare

    WEBMAIL    |    Intranet    |    Site Map

 

 

La Mulți Ani, Dumitru-Dorin Prunariu

27 Septembrie 2022

Agenția Spațială Română (ROSA) îi urează „La mulți ani” singurului cosmonaut român, Dumitru-Dorin Prunariu, unul dintre puținii oameni care au făcut ca visul de a ajunge în spațiu să devină realitate.

2022 09 Prunariu Image A

Pe 14 mai 1981, România trimitea primul cosmonaut în spațiu, devenind cea de-a 11-a țară din lume care reușea acest lucru. Dumitru-Dorin Prunariu devenea al 103-lea om din lume care reușea această performanță.

Această oportunitate s-a datorat faptului că din 1968 România făcea parte la acordul interguvernamental Intercosmos al țărilor socialiste de atunci. Astfel, Dumitru Dorin Prunariu și Dumitru Dediu au fost selectați dintr-un număr de șapte finaliști, iar în 1978 cei doi candidați români au început pregătirea efectivă.

Lansarea a avut loc pe 14 mai 1981 la 20:16 ora României. După 8 minute și 50 de secunde nava lor se desprindea deja de ultima treaptă a rachetei purtătoare. Până la joncțiunea cu stația orbitală au trecut 28 de ore, timp în care cosmonauții au realizat două manevre orbitale, au testat sistemele navei și au avut și timp de odihnă. Nava Soyuz 40 a efectuat joncțiunea cu stația orbitală Saliut 6 pe 15 mai la 21:50 ora României.

Pe durata zborului echipajul stației a realizat un număr de 11 experimente ştiinţifice românești, 4 propuse de partenerii de zbor și alte câteva experimente nefinalizate de echipaje Intercosmos anterioare. Experimentele au acoperit zona de astrofizică și tehnologie cosmică cât și din categoria celor medicale și biologice.

Misiunea celor doi cosmonauți s-a încheiat pe 22 mai. După ce s-au desprins de stație, au realizat un tur complet al acesteia pentru a realiza fotografii care să arate specialiștilor starea exterioară a complexului orbital după 3,5 ani de zbor cosmic.

Revenirea pe Pământ a echipajului misiunii Soyuz-40 a avut loc la 16:58 ora României, după 7 zile, 20 de ore, 41 de minute şi 52 de secunde petrecute în spațiu. Traseul lui Dumitru Prunariu a cuprins 5.226.000 km în jurul Pământului parcurși la o altitudine maximă de 384 km.

Imagini din arhiva personală Dumitru Dorin Prunariu