Cautare

    WEBMAIL    |    Intranet    |    Site Map

 

 

Competiția Națională de CanSat România 2015

02 Decembrie 2014

ESERO România invită elevii şi profesorii din învăţământul preuniversitar să se inscrie la prima competiţie naţională de CanSat – România 2015, până pe 5 ianuarie 2015.

Echipe compuse din patru elevi (cu vârsta de peste 14 ani împliniți până la 1 Aprilie 2015) și coordonate de către un cadru didactic vor completa până la această dată un formular de înscriere disponibil online si îl vor trimite la adresa Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. .

Formularul de înscriere va cuprinde detalii despre misiunea secundară, felul in care elevii își vor împărți lucrul in echipă, precum și modurile in care își vor promova misiunea.

Opt echipe vor participa la finala națională, aplicațiile urmând să fie selecționate ținându-se cont și de o distribuție geografică echitabilă la nivelul României. Echipele participante vor lua în considerare regulile de concurs descrise în regulamentul european disponibil pe site-ul www.cansat.eu.

Competițiile de CanSat oferă elevilor ocazia de a avea o primă experiență în ceea ce presupune o misiune spațiala reală începând cu proiectarea și integrarea sistemelor, continuând apoi cu testarea, lansarea, analiza datelor, prezentarea rezultatelor etc.

Mai multe detalii despre competiție sunt disponibile pe pagina oficiala ESERO România.