Cautare

    WEBMAIL    |    Intranet    |    Site Map

 

 

Săptămâna Mondială a Spaţiului Cosmic, sărbătorită în România

21 Octombrie 2014

Aflată în cel de-al 15-lea an în care este sărbătorită la nivel mondial, Săptămâna Mondială a Spaţiului Cosmic a fost coordonată la noi în ţară, ca de fiecare dată începând cu 1999, de către Agenţia Spaţială Română, în perioada 4-10 octombrie 2014. În această săptămână, la nivel naţional au fost înregistrate peste 50 de activităţi dedicate spaţiului și mai ales sistemelor de navigaţie prin satelit, cum ar fi GPS şi Galileo.

Evenimentul a fost marcat prin activităţi organizate în 20 de judeţe din ţară, dar, ca de obicei, manifestaţiile nu au fost limitate la municipiile reşedinţă de judeţ, ci au avut loc inclusiv în mediul rural.

De exemplu, la Tritenii de Jos, judeţul Cluj, Şcoala Gimnazială “Pavel Dan” a sărbătorit acest eveniment sub coordonarea doamnei Lavinia Cristurean subegida “Găseşte-ţi calea”, organizând o sesiune de comunicări cu tema “sisteme de navigație prin satelit”, un concurs de desene – “spaţiul cosmic prin ochii copiilor”, construirea de machete de sateliţi artificiali ai Terrei, precum şi explorarea planetei noastre prin intermediul Google Earth.

În comuna Borca, judeţul Neamţ, 30 de copii au pornit pe 5 octombrie într-o “călătorie în spaţial cosmic”, realizând, sub coordonarea doamnei Gladiola Bondar, o serie de desene şi colaje despre spaţial cosmic şi vizionând materiale video din acest domeniu.

La Bârlad, Asociaţia Astronomică „Sirius”, alături de câteva unităţi de învăţământ, a desfăşurat o serie de activităţi. “Avantajele sistemului GPS de monitorizare şi dispozitivelor de urmărire prin GPS” a avut loc la Liceul Teoretic „Mihai Eminescu” pe data de 4 Octombrie sub coordonarea domnului profesor Ioan Adam, în ziua următoare fiind lansat numărul 31 al revistei „Paşi spre infinit”.

La Focşani, Colegiul Tehnic Auto "Traian Vuia" a participat la acest eveniment, pentru al doilea an consecutiv, cu activităţi precum "Scurta istorie a astronomiei", "Cele 7 minuni ale Sistemului Solar", "Saturn - stăpânul inelelor", "Privind spre infinit" şi "Să desenăm cu praf de stele" în coordonarea profesorilor Codruţa Preda, Cătălin Preda şi Mocanu Epaminonda.

Mai multe detalii despre Săptămâna Mondială a Spaţiului Cosmic sunt disponibile aici.