Cautare

    WEBMAIL    |    Intranet    |    Site Map

 

 

Elevi români, câştigători la concursul European Cansat 2014

18 Iunie 2014

Echipele „Ro-Sat One” şi „Carmen Sylva 1” din România au câştigat locul I la categoria Avansaţi, respectiv locul al doilea la categoria Începători a concursului European Cansat 2014, desfăşurat între 1-5 iunie 2014.  În acest an, nouă echipe de elevi de liceu din șase statele membre ale ESA și cinci echipe care au câștigat concursuri naționale, au participat la competiţia ce a avut loc la Andøya Rocket Range în Norvegia.


La 31 mai și 1 iunie, elevi din toată Europa au ajuns la locul de desfăşurare a competiţiei, iar după o noapte de odihnă concursul a fost deschis oficial de către Henrik Aasheim, membru al Parlamentului norvegian.
Elevii au trecut apoi la prezentarea proiectele lor în faţa celorlalte echipe şi a experților ce vor juriza concursul, iar în cea de-a doua zi a avut loc o vizită a simulatorului Spaceship Aurora, unde grupuri de elevi au primit misiuni legate de spaţiu.
Pe 3 iunie, echipele au fost transportate la Skarsteinsdalen, o fostă bază militară de unde sateliţii Cansat urmau să fie lansaţi la o altitudine de aproximativ 1 km la bordul unei rachete Intruder.
Cinci rachete, fiecare purtând doi sateliţi Cansat, au fost lansate în cursul dimineţii. Din păcate, una dintre rachete a eliberat sateliţii Carmen Sylva și Ro-SAT One mai târziu decât în mod normal, astfel încât timpul lor de zbor a fost mai scurt decât pentru ceilalţi sateliţi. Două echipe au pierdut contactul cu sateliţii lor după ce au suferit o problemă la sistemul de alimentare.
Pe data de 4 iunie, elevii au făcut prezentările finale în fața juriului, iar pe 5 iunie a avut loc ceremonia finală. Premiul întâi la categoria începători a fost atribuit Kattsat din Norvegia, premiul al doilea a mers la Carmen Sylva 1 din România, și premiul al treilea la Candroid din Irlanda.
Echipa câștigătoare la categoria Avansaţi a fost Ro-Sat One din România, care a inclus un rover pe Cansat-ul lor. Locul al doilea a fost luat de Aristarh din Grecia, cu Atmosteam din Belgia pe locul al treilea.