Cautare

    WEBMAIL    |    Intranet    |    Site Map

 

 

Întâlnire bilaterală PRODEX și Eveniment dedicat industriei cu privire la programele științifice ESA

11 Octombrie 2019

Agenția Spațială Română (ROSA) a organizat joi, 3 octombrie, evenimentul „ESA-Romania PRODEX Bilateral and Science Industry Day”, dedicat discutării statutului programului ESA de suport științific, PRODEX, și întâlnirii cu industria. Evenimentul a fost găzduit de Institutul de Științe Spațiale (ISS).

Din partea ESA au participat: Michel Lazerges și Marline Claessens — șeful, respectiv adjuncta biroului PRODEX din cadrul ESA, Frederic Safa — șeful Departamentului Misiuni Viitoare, Rolf de Groot — din cadrul Biroului de Coordonare Științifică, Marcos Bavdaz — responsabil pentru activitățile preparatoare de știință și tehnologie.

În prima parte a reuniunii, delegația ESA și delegația română condusă de Dr. Fiz. Marius-Ioan Piso, Președintele Agenției Spațiale Române (ROSA), au discutat despre proiectele actuale și viitoare din cadrul PRODEX, precum și despre direcțiile strategice ale programului și implicarea României.

A doua parte a evenimentului a fost deschisă și reprezentanților industriei, participanții putând afla mai multe detalii despre viitoarele misiuni științifice și oportunitățile de colaborare.

În cadrul evenimentului au avut loc și întâlniri bilaterale între reprezentanții industriei și delegația ESA.

PRODEX (PROgramme de Développement d'EXpériences scientifiques) este un program științific opțional creat pentru a oferi finanțare pentru dezvoltarea industrială a instrumentelor științifice sau experimente propuse de institute sau universități, care au fost selectate de ESA pentru unul din programele sale din diverse domenii de cercetare spațială.

Aceste instrumente științifice sau experimente sunt proiecte fie de tip hardware, fie software, dezvoltarea lor realizându-se în colaborare cu industria statelor participante, pentru a contribui la îmbunătățirea relațiilor dintre cercurile științifice și industriale.

2019 10 Prodex meeting small B 2019 10 Prodex meeting small C

Credit imagini: ROSA